Online: 65
Artişti

Ultimele CD

Ultimele versuri



Nina Crulicovschi



Despre

Numele şi destinul ei sunt la fel de zbuciumate ca şi destinul estradei moldoveneşti. „Cu numele tău” este cel mai cunoscut şlagăr din repertoriul ei, dar printre preferinţele publicului se mai numără „Noaptea marii beţii”, „Nu mă chema”, de fapt, toate piesele pe care le-a cântat de-a lungul timpului au ajuns la inima publicului spectator.

Nina Crulicovschi este născută pe 24 septembrie 1950, în Siberia, din părinţi moldoveni deportaţi. „Bunelul meu era un om bogat, el avea magazinul lui, avea sute de hectare de pământ, cai de rasă aduşi din Polonia, stofe aduse de la Bucureşti. Mătuşa mea, Nina, mi-au dat numele ei, a murit la 24 de ani. Şi la 24 de ani ea avea o bogăţie enormă, terminase liceul la Bucureşti. Stofele şi producţia pe care o vindea în magazin, bunelul o aducea de peste hotare, cu carul, cu trenul, îmi povestea tata care îmi spunea că eu am luat de la bunelul ce-i mai bun”.

Vedeta, care în prezent activează la Teatrul de revistă „Al. Davilla” din Bucureşti, spune că a fost ruptă de rudele de pe linia maternă: „De rudele mamei am fost ruptă. Părinţii mei s-au despărţit în Siberia”.

Deşi s-au despărţit, povestea de dragoste a părinţilor Ninei Crulicovschi a fost una deosebită. „Părinţii mei s-au cunoscut în Siberia, deşi satele lor de baştină erau megieşe: Maşcăuţi şi Târşiţei. Tata avea, la 19 ani, două diplome, absolvise două instituţii de învăţământ, când l-au ridicat, i-au dat să aibă grijă de trei sovhozuri. Şi iarna, cum mergea în brişcă, a auzit un plâns de copil. În jur era linişte şi zăpadă de un metru. Şi a oprit tata brişca, a coborât şi a mers înspre unde se auzea plânsul. Şi a găsit pe şesul acela plin de zăpadă un copil de vreo cinci ani. A înţeles că e „de-al nostru” şi l-a întrebat: „Tu de unde eşti?” „De-acolo, din gaura aia?” Şi când a mers tata în direcţia pe care i-a arătat-o copilul, a găsit 18 familii de moldoveni, ridicaţi. Printre ei era şi mama mea. Şi în noaptea aceea tata le-a găsit la toţi de lucru. Uite aşa a făcut cunoştinţă şi cu mama, avea 16 ani, era de-o frumuseţe rară”, povesteşte cântăreaţa, care, din păcate, nu o ţine minte sau îşi aminteşte doar nişte crâmpeie fugitive legate de chipul mamei ei: „Zice lumea că îi seamăn mamei, dar eu n-am văzut-o. Am văzut-o numai în clasa întâi. La 16 ani, mama m-a născut pe mine. Şi după doi ani şi jumătate s-a născut sora mea. Părinţii au divorţat după asta, eu am rămas cu tata, iar sora mea – cu mama. Ei s-au întors mai degrabă în Moldova, noi – peste şapte ani şi jumătate, aveam şapte ani când am venit în Moldova. Pe mama am văzut-o în clasa întâi, când a venit la taică-meu, la Japca, să se împace şi nu ştiu de ce nu s-au împăcat, apoi am văzut-o fugitiv în clasa a şaptea, şi apoi la înmormântarea ei, aveam atunci 25 de ani. Sora îmi povestea că mama, care mă vedea la televizor, mă cunoştea şi se lua din urma mea şi mergea după mine prin toate magazinele prin care intram, dar nu se apropia de mine. Mama mea! Care a fost taina ei? A dus-o cu dânsa în mormânt, când ne vom întâlni, o să mi-o spună, că ne vom vedea. De ce nu s-a apropiat niciodată de mine, de ce nu vroia să mă vadă, nu cunosc. E o durere mare pentru mine, pentru că eu o iubesc şi o voi iubi mereu. Când îmi era foarte greu, eu vorbeam cu cerul şi vorbeam cu mama. Şi primeam răspunsuri în gând şi în inimă. Şi noaptea, când vorbeam eu cu cerul, apărea o steluţă pe un loc mai gol...”.

La vârsta de şapte ani, Nina Crulicovschi ajungea din Siberia în Chişinău.

” Nu ştiam o boabă de română. Singurele mele cunoştiinţe erau de rusă şi tătărească. Treptat am învăţat această limbă dragă. Ca studentă la Chişinău, am început să cânt muzică populară în Ansamblul Mărţişor alături de o orchestră şi de mai mulţi dansatori profesionişti. Am avut concerte în Finlanda, Bulgaria, Cehoslovacia. A fost o perioadă bună pentru mine. Au fost anii în care Ion Aldea m-a invitat să cânt o melodie cu Petre Aldea Terodorovici, perioada în care am înregistrat un mic disc, perioada în care Ion Aldea m-a invitat să integistrez piesa ,, Cu numele tău, piesă cu care, după 10 ani de scenă fără succese deosebite, m-am trezit vedetă în Basarabia. Pentru mine începea epopeea!”, spune Nina Crulicovschi

Interzisă la radio şi televiziune
Au venit, însă, vremuri grele pentru Nina Crulicovschi. În iunie 1883, tatăl aristei a fost arestat politic „L-au acuzat că luptă împotriva ruşilor din Basarabia şi comuniştilor, în general. Timp de 7 ani am fost interzisă oficial ca artistă. Nu puteam s-ajung la radio, nu puteam s-ajung la televiziune. Făceam foamea în adevăratul sens al cuvântului. Strângeam sticle goale de la vecini pe care le vindeam ca să-mi iau o pâine . Au fost ani crunţi în care toţi prietenii s-au îndepărtat de mine.” povesteşte artista.

Mizeria în care artista ajunsese în anii de cumpănă i-au adus gânduri negre.

,, Îmi doream să plec din lumea asta. Să scap, să-mi uşurez sufletul . Într-un din nopţi îmi pregătisem toate cele necesare trecerii în lumea de dincolo, când la ora 24.05, un porumbrel alb mi-a intrat pe fereastara uitată deschisă . El a fost cel care mi-a alungat toate gândurile prosteşti. Dimineaţa, părăsise camera. Pentru mine a fost o minune acea întâmplare. “, spune cu ochii în lacrimi, Nina Crulicovschi.

De altfel, o bună bucată de timp, Ninei Crulicovschi i-a stat alături o porumbiţă. Singura sa amică şi singura sa confidentă. ”Pe vreme aceea începeam toate zilele cu-n bocet lung. M-am trezit cu ea din senin la geam, apoi în casă, uitându-se lung la mine şi spunându-mi, în felul ei, că-mi înţelege amarul. A stat câţiva ani cu mine şi mi-a făcut o „gaşcă” de porumbei.”, povesteşte artista.

Anul 1989 i-a readus Ninei Crulicovschi zâmbetul pe buze pentru că i-a rerdat artistei statutul de vedetă. Ministerul Culturii de la Chişinău i-a oferit un post la Filarmonică.

”Cu ansamblul Noroc am ajuns în Tunisia, unde, Ambasadorul SUA, şi el aflat în vizită în această ţară, mi-a făcut o afertă greu de refuzat, pe care eu am respins-o . Aceea de a deveni vedetă în America. Am regratat mai târziu decizia mea, la fel cum am regretat pierderea unei alte oferte, tot din America, asta pentru că, în ciuda vocii profund dramatice pe care mi-a dat-o divinitatea, nicidată n-am mai putut să mă realizez total.” spune interpreta.

A lucrat cu Grigore Vieru , Dumitru Matcovschi şi Anatol Ciocanu. “Piesele Basarabia, compusă de Petre Aldea Teodorovici şi Rar de tot , compusă de Mihai Toderaşcu, au avut şi ele mare priză la public. Cu ultima, spre exemplu, târziu, după ce am venit în România, am făcut furori la emisiunea Surprize surprise ! de pe TVR. Conform ratingului, 4 milioane de oameni au ascultat melodia interpretată de mine, un record în cei toţi anii în care se difuzase emisiunea.“, mărturiseşte Nina Crulicovschi.

De 12 ani, adoptată de Piteşti

În 1997, Nina Crulicovschi era invitată de Sevastian Tudor, directorul Teatrului Alexandru Davila din Piteşti, la dezvelirea monumentului închinat artiştilor basarabeni, Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

” Erau fraţii mei de cruce. În Basarabia e un ritual ce-i leagă pe fraţii de cruce, care se taie la câte un deget , şi , unind picăturile se sânge, creează, astfel, între ei, o legătură care va dăinui şi dincolo de moarte.” Spune arista. Vocea puternică a Nina Crulicovschi a impresionat conducerea instituţiei piteştene care i-a oferit un post pe scena teatrului, ca solistă de muzică uşoară. De 12 ani îi bucură pe piteşteni la în toate spectacolele secţiei de estradă. „Am rămas aici pentru că aici am întâlnit oameni deosebiţi, oameni adevătaţi care m-au sprijinit şi care sper că mă vor sprijini în continuare. Iubesc Piteştiul şi-i iubesc pe piteşteni, iar aici mă simt mult mai bine decât în Bucureşti, spre exemplu, unde am avut ocazia să rămân şi mă felicit că n-am făcut-o !” mărturiseşte interpreta.

Surse: Ziarul Flux (23 mai 2008); Adevarul de Pitesti (16 octombrie 2009)

Comentarii



1997-2013 © Moldova.orgβ - All rights reserved. moldova.org is a registered mark by Moldova Foundation.
Privacy Policy. Please read the terms of use when you can benefit from our services.