Michael Jackson le lasa copiilor cantece pe post de mostenire
Michael Jackson a compus mai multe cântece care vor fi lansate după moartea lui, artistul dorind să lase celor trei copii ai săi o avere cât mai generoasă. Ian Halperin, biograful neoficial al superstarului american, a declarat că este "surprins" de numărul mare al cântecelor compuse de Michael Jackson, care încă nu au fost lansate. "Mi s-a spus că el nu doreşte să le lanseze acum, pentru că vrea să le lase copiilor, ca un fel de moştenire specială pentru ei", a declarat Ian Halperin. În timp ce făcea cumpărături pe Rodeo Drive din Beverly Hills, la sfârşitul săptămânii trecute, Michael Jackson le-a mărturisit admiratorilor că a fost foarte ocupat în studioul de înregistrări. "Am o mulţime de piese noi", a declarat celebrul cântăreţ. Purtătorii de cuvânt ai artistului american au confirmat faptul că starul muzicii pop pregăteşte atât un turneu mondial, cât şi o serie de concerte unice. Turneul mondial al lui Michael Jackson, care va include şi piesele interpretate la spectacolul organizat la Madison Square Garden, din New York, în 2001, cu prilejul împlinirii a 20 de ani de carieră, va cuprinde atât piese mai vechi, cât şi mai noi.
Gardianul
- Michael Jackson cântat de fanii din Londra, Stockholm
- Michael Jackson a vândut post-mortem 2,6 mil. piese pe internet
- Ultim omagiu lui Michael Jackson
- Michael Jackson le lasa copiilor cantece pe post de mostenire
- Michael Jackson s-a mutat in Bel Air
- Michael Jackson s-a convertit la islamism. Acum il cheam Mikaeel, numele unui înger a lui Allah
- Michael Jackson a ajuns piele si os
- O studenta saraca acuza: “Anna Lesko este o mincinoasa”
- Fergie (Black Eyed Peas) a fost dependenta de droguri
- Popularitatea trupei O-Zone o mentine inca pe val
- Anna Lesko: „24 e numărul ce-mi place”
- Adela Popescu si Dan Bordeianu s-au despartit
- Anda Adam si-a marit buzele
- Dan Bordeianu se intoarce la Adela Popescu
- Muzica BUG Mafia, buna pentru film
- Beyonce si Alejandro Fernandez "Amor Gitano" in Zorro
- Gabriela de la Cheeky Girls, idila scandaloasa
